Răsăritul soarelui
Noaptea aşterne cuvânt rânduit de-amintire ...
zori curaţi şi preanevinovaţi cuprind
întinderile de gheaţă. Soarele, în surâs firav, lasă mângăiere pământului îmbrăcat în omăt şlefuit de
înalt.
Afară, iarna e aspră sub zăvor de noapte şi zorii deschid cerurile cumpăniti
de gerul dinspre răsărit. Şi soarele ... da, soarele ... Doamne, ce izvor de
lumină nesecată! Şi-i caldă şi-i darnică, şi lasă trandafiri de sclipiri
tiviţi în fir argintiu de borangic!
Ochii trăiesc răsfăţ şi sufletul respiră pacea zorilor curate şi nevinovate ce coboară pe munţi, pe ape, pe şesuri, coline
şi ziduri de case în răsărit ce inima caldă trăieşte şi pas, şi aripă, şi cuvânt.
