Iarna ...
Stau ascunsă sub căldura plapumei. Privirea mi se scurge spre fereastra
acoperită cu lăcrimioare proaspete de gheaţă. Se ştie ¹Ică miroase a ger².I Se simte¹I că miroase a iarnă ²I… miroase a zi nouă ridicată din ticăitura
timpului viu.
Peste tot pădurea-i
îmbrăcată în scoarţă albă. Arbori bătrâni stau falnici, uitând de frig, de
foame şi de sete. Hrana lor e întinsa zăpadă care, mai mult ca ieri, dăruieşte
tuturor bucuria prospeţimii.
Ieri, azi, mâine, iarnă
splendidă şi generoasă cu noi, cu voi, cu fiecare care ştie să primească lumina
şi dragostea, uitând de sine.
Întrebarea e ¹Idacă suntem capabili de-a o mai
primi ²Isau Iproblema e Ice e în adâncul nostru.²I
Fagii bătrâni,
mestecenii subţiri, plopii înalţi, stejarii senini îşi zâmbesc de ,, bună zi
!". Schimbă priviri admirative spre noua lor înfăţişare. Fracuri albe
pe siluetele fiecărora. Ce bine arată! Veacurile aşezate viu peste ei, le
dau eleganţă, iar omătul le oferă tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de
moarte.
Privirea-mi se scaldă în
perfecţiunea pădurii şi-n generozitatea timpului. Se ştie ¹Ică ziua e la început ²Işi sufletul e¹I precum l-am clădit: în lumină
şi dragoste de viaţă.²I
Prop. subiective: ,, ... că miroase a ger."
,, ... că miroase a viaţă ."
,, ... că ziua e la început ... "
Prop. predicative: ,, ...dacă suntem capabili de-a o mai primi ...!
,, ... ce e în adâncul nostru ...!"
,, ... precum l-am clădit în dragoste şi lumină."
