Intr-o zi de decembrie am iesit afara sa ma joc impreuna cu prietena mea san e jucam. Afara peisajul era de nedescris. Copacii,imbracati de-acum cu o haina de zapada parca presarati cu sclipiri de argint iti dadeau impresia ca esti intr-o lume de basm. Toti copii erau afara cu saniuta sau faceau oameni de zapada. Siragul de saniute era parca interminabil la sanius.Brazii, impodobiti cu mii de ornamente se gaseau in curtiile oamenilor,iar noaptea luminitele brazilor luminau strazile intunecate.
Oceanul de ninsoare se aseza usor,usor pe asfaltul abia luminat de razele slabe ale soarelui. Pe patinuar nu mai era nici un loc.
In casele oamenilor mirosul de cozonaci era imbietaor,iar sunetul clopoteilor iti incanta auzul.Magazinele cu jucarii erau pline si pregatite pentru sarbatori.Toata lumea era fericita si implinita de sarbatori.Dar povestile despre zana iarna in casele copiilor erau interminabile.Se zicea ca zana e o fata incredibil de frumoasa cu o rochie de gheata si cu un castel frumos din clestar.
Asa am vazut eu iarna cand am iesit afara cu prietena mea. Seara a venit si minunatul nostrum “vis” de iarna continua in tara lui adica in tara viselor . Am adormit uitandu-ma pe fereastra la luna ce straluce alaturi de alaiul ei de stelute.
