Răspuns :
Intr-o zi eu cu un neam de-al meu am mers la munte.
Acolo ne-am jucat, am mâncat, am vorbit și multe altele.
Ziua următoare eu împreună cu neam-ul meu ne-am dus la un rău înghețat
Când am ajuns acasă am fost foarte trist ca nu am mai stat la munte.
Sper ca ți-am fost de ajutir

Îmi amintesc de o zi frumoasă de vară când eu și sora mea ne-am jucat cu păpușile. După ceva timp mama ne-a strigat, așa că, ne-am întrerupt jocul.
-Mâine vine unchiul Daniel. Noi suntem neam cu el. Trebuie să mă ajutați.
Ziua următoare am așteptat sosirea unchiului Daniel.
Acesta era un tânăr de 18 ani care știa o mulțime de lucruri interesante. Eram mândre să avem un astfel de neam! Pe lângă asta,ne-am distrat foarte bine!

Vă mulțumim că ați vizitat platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Așteptăm cu nerăbdare să vă revedem și nu uitați să ne salvați în lista de favorite!