Acasă ...
Noapte de iarnă. Uscată şi geroasă. Stele
destule privesc spre noi şi ... eu spre ele încălzind firav abisul.
Pleopele se lasă lin în odihnă şi binecuvântate pornesc spre lumină ...
Inaintează pe drum de munte şi-ntr-o mare
de omăt. Aşa erau iernile de altădată ... Cât văd cu ochii brazi plini de
iarnă de-a stânga şoselii şi de-a dreapta sa, Oituzul cel frumos
curgător, dar nu acum în iarnă. Acum e floare dalbă îngheţată în miros de
cetină şi inimă de-ntoarcere acasă.
Mă spriijin de geam şi sorb albul şi dorul
strâns bine în sufletu-mi de copilandră. De cum păşesc muntele, respir satul,
respir amintirile-mi. copilăria toată. Şi motorul toarce şi inima ticăie în
ticăitură asurzitoare: tic-tac! tac-tic! tic ...
Şi casele ca nişte moţuri de copii încep să
apară din omătul puhav, cum numai aici pot fi. Recunosc fiecare casă ...
e a lui unchiu Mircea, uite şi casa lui Codruţ !!! Şi hornurile fumegă-n horă
mocănească.
Ridic privirea peste tot ... şi-i alb şi ..
o, Doamne, ce frumos e-acasă!
Cobor şi pasul urmă lasă pe proaspătul omăt.
Respir şi fericită intru-n casă. Şi bârnel-s curate, soba-i caldă şi
cândeluţa, la fel, lumină lasă. M-aşez pe pat şi pleoape coboară uşor spre
somnul lin şi mână caldă binecuvântare-mi lasă.
Ce bine e acasă ... !!!
