Textul aparţine genului liric, deoarece prezintă trăsături specifice acestuia.
În primul rând, este ilustrată concepţia poetului vis-a-vis de imaginea descrisă. Astfel, ploaia deprimantă şi apăsătoare, care pare să nu se mai sfârşească, alterează sufletul orăşenilor, dezumanizându-i complet şi dând impresia că aceştia devin roboţi: "Orăşenii pe trotuare/Par păpuşi automate". Tema acestei poezii se regeră la degradarea sufletului oamenilor sub efectul ploii ritmice şi constante, care simbolizează monotonia şi rutina vieţii la oraş.
O altă marcă a discursului liric este modul de expunere. Aşa cum se observă din titlul poeziei "Acuarelă", versurile compun un tablou al unei scene urbane, modul de expunere fiind descrierea. Elementele de decor sunt oamenii, trotuarele şi umbrelele, aflate sub influenţa degradantă a ploii.
Un alt argument este reprezentat de expresivitatea limbajului. Epitetele din structura "Cu puterea unui ser / Dătător de viaţă lentă, /Monotonă, /Inutilă / Şi absentă" constituie în acelaşi timp o enumeraţie, accentuând starea de oboseală psihică a orăşenilor. Personificarea "vechile umbrele, ce suspină / Şi se-ndoaie" evidenţiază atmosfera apăsătoare şi mohorâtă a cadrului descris, iar metafora "Numărând în gând / Cadenţa picăturilor de ploaie" sugerează monotonia chinuitoare a vieţii cotidiene. Ploaia afectează viaţa şi sufletul oamenilor, anulându-le personalitatea. Astfel, comparaţia "Orăşenii pe trotuare / Par păpuşi automate" şi metafora din finalul poeziei "Un bătrân şi o bătrână / Două jucării stricate" dau expresie ideii de ştergere şi dezintegrare a identităţii locuitorilor oraşului.
