Urcase mândra Iaroslavna. Şi sta de veghe pînă seara, şi-apoi din noapte pînă-n zori, cătînd spre zarea depărtată, spre ţărmul mării de Suroj, pe care îl vedea în minte, unde ştia că este Igor, în corturile poloveţe.Plîngea, plîngea biata domniţă pe zidurile din Putivl, zi după zi, ceas după ceas. Ştia că Igor este prins. Totuşi nădăjduia domniţa că într-o zi soţul iubit va izbuti să-şi rupă lanţul şi va porni ca şoimu-n zbor.Şi se cuvine să mai ştiţi că-n timp ce Igor cugeta la vorbele spuse de Conceac şi la-mbierile lui Ovlur, iar rana îl durea în piept, pe zidurile din Putivl urcase iarăşi Iaroslavna.
