Răspuns :
"Priveste pe om întotdeauna ca pe un scop niciodată ca pe un simplu mijloc"(obijnuinta de a scrie citatul, scuze)
În opinia mea acest citat este adevărat, dar si greu de îndeplinit.
Oamenii sunt egoisti în esenta existentei lor. Prima dată când cazi te gândesti la ce e mai important pentru tine: "Doamne să nu se spargă telefonul!", "Asta o să mă doară" si asa mai departe. Este instinctul nostru să gândim asa chiar dacă si celălalt de lângă noi cade, indiferent cine ar fi el. După ce că a căzut mai rău ca tine parcă te-ai supăra putin că nu te-a ajutat să te ridici sau nu te-a prins.
Suntem tentati să stăm pe lângă cineva puternic pentru a ne fi nouă bine. (ex: rechinii si pestii pilot.) Dacă privim pe un om ca pe un scop suntem nevoiti să ne apripiem de el pentru că ne place, ne este drag si asa mai departe. Cu alte cuvinte omul pe care îl privesti ca scop este prietenul tău. Pe cel care îl privesti ca pe un mijloc este doar o unealtă pe care o folosesti.
Privestei pe toti ca pe prietenii tăi si nu te folosi de ceilalti pentru că atunci si ceilalti se vor folosii de tine. Nu cred că ăsta este chiar un text argumentativ ca la carte, dar sper că te-am ajutat măcar putin.
Îmi cer scuze pentru greselile gramaticale ce probabil sunt prezente aici.

Vă mulțumim că ați vizitat platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Așteptăm cu nerăbdare să vă revedem și nu uitați să ne salvați în lista de favorite!