Ca urmare a înțelegerilor adaptate la Congresul de la Berlin, în august 1878 Bosnia-Herțegovina a fost invadată și în scurt timp ocupată de trupele austro-ungare, deși formal aceasta a rămas parte a Imperiului Otoman. Invazia s-a lovit de o opoziție îndârjită, atât din partea populației musulmane cât și a celei creștin-ortodoxe, armata austriacă pierzând în confruntări repetate peste 5000 de soldați. În contrast cu ce se întâmplase cu Serbia, care a devenit un stat independent la începutul veacului, Bosnia-Herțegovina a schimbat deci statutul de provincie otomană pentru acela de protectorat austro-ungar, fapt care a dus la un exod al populației slave, din sudul provinciei. În 1908 austriecii fac un pas în plus pe calea aproprierii provinciei, anexând-o. Anexarea Bosniei-Herțegovina de către Austro-Ungaria în 1908 a devenit o problemă politică în Imperiul Țarist, care auto-declarat apărător al slavilor de la sud fiind, s-a eschivat de la declanșarea unui război întru apărarea populației slave și creștin-ortodoxe a Bosniei anexate de austrieci, și asta pentru că atât Rusia, cât și aliații ei (Franța), nu doreau un război cu Austria și Germania.
