Primăvara
Provocare sau adevăr ... imaginea de afară
îndeamnă la răscolirea vremii si căutarea primăverii ...
Miroase a arbori răstigniţi de ger si-a mere
coapte, dar peste tot îi sărbătoare. Pădurea pare a da în verde crud.
Pe cer trec păsări, bătând din aripi obosite. Ciorchini de nori stau
atârnaţi în ăst văzduh si parcă soarele-i aşază veseli peste tot în alte
chipuri.
Pe câmp şi dealuri iarba stă s-apară, brânduşe
multe scot căpşoare fericite şi ghioceii ţanţoşi râd ca niciodată... e
primăvară pe pământ şi-i sărbătoare.
De peste tot s-aude vuietul de muncă. Ţăranii
ies pe-a lor bucăţi. Pământ străbun, şi-l sapă, il intorc cum au deprins de
mici şi-acum o fac că altfel nu mai pot.
În zare i-o tânără c-un şevalet. Ea lasă pânzei
noul chip de primăvară. Şi-o ciocârlie s-a oprit, priveşte veselă şi
cântă, rotind colind de proaspăt anotimp.
E primăvară pe pământ şi ies copiii pe afară. Şi
râd, şi sar ca mieii ce vor alerga in pas firav de pui venit curând.
Şi-i adevăr in provocare, căci răscolind se lasă
primăvară.
