E un poem închinat misterelor vieții care se adâncesc în miezul oricărei nopți prin "şoapte" neauzite decât de 'glasul pământului' din care răsar pădurile cu "crengi înflorite". Acest epitet vizual întăreşte speranța unui fenomen revers sau a găsirii unor răspunsuri la enigmele vieții. Astfel, se nuanțează un ton liric optimist de elucidare a spiritului. Un critic literar spunea la Stuttgart despre Magda Isanos că "aşa cum noaptea e reversul zilei, aşa poezia ei este zâmbetul său diurn". Tema poeziei pare a fi stăvilirea acestor taine pe care noaptea le ocroteşte de fiecare dată când vocea lirică ("ascultam") le ascultă pentru a le înțelege, aşa cum reiese din interogația retorică de la finalul poemului, dar şi din inegalitatea măsurii versurilor în care eul liric îşi strigă parcă misterele vieții şoptite tainic în noapte, căutând în van un răspuns. De aceea, titlul este unul simplu, sintetic, format din substantivul comun "noapte" nearticulat.
