Răspuns :
Ce frumoasă este ziua de Paști! Lumina Învierii ne adună pe toți. În fiecare an sărbătorim această zi în familie apoi, spre seară, sosesc invitații.
Fiind un prilej minunat pentru a reuni întreaga familie la aceeași masă, ca de fiecare dată, mama pregătește cu mult drag delicioasele mâncăruri tradițioale de Paște pentru invitații care îi așteptăm în fiecare an cu mult drag.
Primii oaspeți sosiți au fost unchiul, mătușa și verișorii iar după ei au apărut și bunicii mei dragi. După ce ne-am strâns cu toții, fiecare ne-am așezat voioși în jurul mesei de sărbătoare, ciocnind mai întâi ouăle roșii care amintesc de jertfa lui isus Hristos. Totodată, ne-am jucat și cine are cel mai tare ou roșu, care a fost foarte distractiv. Apoi, am gustat nerăbdători din toate bunătățile pregătite de mama care au fost nemaipomenite.
Când am terminat de mâncat, cei mari s-au retras în living la povești iar noi, cei mici, ne-am adunat în camera mea să ne jucăm.
Spre miezul nopții, ne-am despărțit puțin triști dar cu promisiunea că la anul ne vom reîntâlni din nou și vom prăznui împreună Învierea lui Hristos.
Vă mulțumim că ați vizitat platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Așteptăm cu nerăbdare să vă revedem și nu uitați să ne salvați în lista de favorite!