Era o zi insorita de vara. Eu eram la bunici, ma plimbam,alergam gainile bunicii mele,repetam behaitul oilor si da,ma plictiseam.In final m-am asezat la umbra unui pom,langa care crescuse o lalea(probabil cineva a scapat o samanta pe acolo). Nu m-am asezat bine ca in cea mai mare viteza cu urechile fluturand, langa mine veni catelusul meu,Pufi.
-Of,Pufi,nu mai alerga atat ca obosesti!i-am spus eu in gluma stiind ca nu am itelege.
-Stiu! Mereu spui asta! Ham! Si deci, ce mai faci???
- Pufi?! Nu stiam ca poti vorbi! Niciodata nu ai mai vorbit cu mine!
-Ham! Si asta stiu! spuse el si se aseza cu botul pe labe.
-O vai! Vai mie! Dar,ma rog, pe mine nu ma bagati in seama?!spuse laleaua
-Ba da, dar nu stiam ca si tu poti vorbi! Asta inseamna ca toti de aici puteti vorbi? Si copacul cel batran poate vorbi?
-Da,da, sigur fetita mea! spuse batranul copac.
-Oh am nevoie de ajutor! Vai mie! Uite s-a asezat pe petalele mele o albina! Daca ma inteapa si pe mine ca pe musca ce intrase mai devreme in stupul lor? se vaita laleaua
- Stai linistita,draguta lalea, doar esti o floare si nu are sa-ti fac nimic albina.
-Dar te rog! Spunei sa plece! Ca imi este tare frica! daca sunt si eu alergica?
-Oh bine! Ham! si Pufi scutura floarea,si albina pleca.
-E destula umbra aici?intreba copacul
-Desigur,iti multumesc!
-La masa! Striga o voce.
Si precum va inchipuiti era bunica. Ma chema la masa.L-am luat pe Pufi si mi-am luat''La revedere'' de la lalea si de la copacel.A fost o zi frumoasa deoarece m-am intors la noii mei prieteni dupa masa de pranz.
