Pestera
Era dimineață devreme, roua, ca niște bobite de argint în razele soarelui încă nu se scutură. Ajunsesem mergând pe firul subțire și cristalin al pârâului la un tufiș des ce ascundea gura pesterii.Bunicul ne povestise ca pe vremea când era el copil aici era un loc tainic unde se întâlneau zânele. Pe piatra din fata peșterii am zărit parca cuvinte scrijelite subțire, dar de neînțeles. Era descantecul zânelor, pentru ca, călătorii rătăciri sa fie vrăjit și să nu se mai întoarcă niciodată înapoi. Pârâiașul curgea lin. se transformase intr-un firicel firav de apa ca de cleștar și se pierdea în peșteră. Am intrat timizi în peșteră, în acel loc minunat ,fermecător. În mijlocul grote era parca un tron înalt iar în fata sa erau pietre mari și rotunde care parca ar fi folosit drept scaune. pesemne era locul tainic de întâlnire al zânelor.
