Privire generala
asupra orasului Tarascon
Veti sti in primul rând ca aici
toata lumea vâneaza, de la cel mai mare, la cel mai mic. Vânatoarea
este deci pasiunea Tarasconezilor.
Deci, in fiecare duminica,
dimineata, Tarasconul isi scoate toate armele, si iese dintre peretii
caselor sale, cu sacul in spate, pusca pe
umar,
cu un cutremur de câini, de trompe,
coruri de vânatoare. Este o priveliste superba...Din nefericire,
vânatul lipseste in totalitate. Cât de proaste ar fi animalele, va
inchipuiti ca , cu timpul, animalele au invatat sa se fereasca. La
cinci leghe in jurul Tarasconului, scorburile sunt goale, cuiburile
sunt abandonate.Nici o mierla, nici o prepelita, nici cel mai mic
iepuras..
Totusi, sunt tentante aceste frumoase coline din
Tarascon, toate parfumate de mirt, de lavanda si de rozmarin, si acei
frumosi struguri de muscat umflati de zahar, insirati pe malul
Rhonului, sunt al naibii de apetisanti, de asemenea....Da, insa in
spate este Tarascon, iar in aceasta mica lume cu blana si pene,
Tarasconul este rau notat...
Pe scurt, vânatul, nu
ramâne mare lucru in zona, in afara unui mic iepure, scapat ca prin
miracol, care se incapatâneaza sa traiasca pe aici. In Tarascon,
acest iepure este bine cunoscut. I s-a pus un nume.
Il
cheama Rapidul. Se stie ca are adapost pe terenul domnului Bompard ,
dar inca nu a fost posibil sa i se dea de urma. La aceasta ora, nu
mai sunt decât doi sau trei turbati care inca se incrânceneaza sa
il prinda...
Ah, asa! Mi-ati spune dumneravoastra,
daca vânatul este atât de rar la Tarascon, ce anume fac
Tarasconezii in fiecare duminica? Ce fac?
O, doamne!
Pleaca pe câmpuri, la doua sau trei leghe de oras. Se reunesc in
grupuri de cinci sau sase, se intind de-a lungul unui gard de piatra
( perete) vechi , de un maslin, si scot din sacii lor o buna bucata
de friptura de vaca cu sos, ceapa cruda, peste sarat, si incep
un prânz interminabil, stropit cu unul dintre acele bune
vinuri de Rhone, care te face sa râzi si sa cânti.
Dupa
care, dupa ce s-au ingreunat bine, se ridica, se fluiera câinii, se
incarca pustile, si se pun la vânatoare. Adica, fiecare din domnii
acestia isi scoate sapca, o arunca in aer cu toata puterea, si
trag cu 5, cu 6 sau cu 2, dupa cum este conventia.
Cel care
numereste cel mai des sapca sa este proclamat regele vânatorii si
reintra triumfator seara in Tarascon, cu sapca agatata in
vârful pustii, in mijlocul fanfarei.
Ca vânator de
sepci, Tartarin din Tarascon nu avea egal.In fiecare duminica
dimineata pleca cu o sapca noua; in fiecare duminica seara, se
intorcea cu o zdreanta. In micuta casa din baobab, podul era plin de
glorioasele sale trofee.
