Totul, ce mişcă-n natură
Când te uiţi atent mereu,
Trezeşte-n mare măsură
Pentru-a vieţii conjuctură
Dragostea de Dumnezeu.
Slava Lui cea creatoare
Se observă, în fel şi fel,
Şi măreaţa-I Sa lucrare
Prin iubirea-I salvatoare,
Ne vorbeşte, despre El.
Câmpii întinse-nverzite,
Pomii falnici, maiestuoşi
Cu coroane împodobite
Plini de fructe rumenite
Sunt atâta, de frumoşi!
Şi-orice firicel de iarbă
Ce pământul înveşmântă
Şi se unduie într-o salbă
Printre flori roşii de nalbă,
Inima, nespus o încântă.
Flori ce-n taină înfloresc
Răspândind al lor parfum
Oamenii, - de-nveselesc...
Norii, ce pe cer plutesc
Pe acelaşi veşnic drum...
Ploaia, ce udă pământul,
Râul alb când clocoteşte
Şi în cale-şi duce avântul
În susur zicându-şi cântul
Despre El, mărturiseşte.
