Povestile bunicii
Era o seara rece de iarna. Stateam cu bunica si bunicul la gura sobei si vorbeam despre ce fac eu la scoala.
Deodata, ii intreb pe bunici:
-Voi cum v-ati cunoscut? Si cand v-ati indragostit?
Ei se uitau mandrii la mine, razand. Deodata, bunica a zis:
-Ionel, lasa-ma pe mine. Asa...era o zi de primavara. Eu si bunicul tau eram la camp, culegand barabule, alaturi de toti iobanii. Ne cunosteam drept 2 vecini si colegi de scoala, dar si buni prieteni. Ne-am cunoscut pe la 3-4 ani, cand ieseam pe ulita si ne jucam. Asa...ramasesem la culesul de cucuruz, da. El se tot minuna la culturile de cucuruz, asemeni oricarui ioban devotat. Eu il intreb: "Anapoda au crescut barabulele, deacord, ma, Ioane?". Apoi el raspunde: "Da Florica. Mici asti cucuruzi. Siokleju'-i subtire...bobu-i mic....N-aduce ast cucuruz nici macar o letcaie".
-Deodata, ma uit in ochii ei si imi dau seama cat de mult tin la ea, dar si ea la mine....frumusetea ochilor sai albastrii din acel moment a fost inimaginabila...de atunci, am mai trait multe intamplari cu ea...cand ea s-a indragostit de mine....a fost frumos, sa stii! Batranii tai bunici nu sunt asa demodati cum par! N-au avut o viata asa plictisitoare!
De atunci, bunicii mei imi spun povestea asta mereu, ca sa pot adormii sau sa ascult o poveste frumoasa!
O poveste care pare plictisitoare merita descoperita, inclusiv daca vine de la bunicii vostri, pe care trebuie sa-i iubesti orce ar fi, pentru ca ei tin la tine foarte mult!
