Cad frunzele în codru
Și vântul lin adie
Văzduhu-n zori răsună
De grea melancolie
Grăbite păsări multe
Tot ceru a împânzit
Zăresc în haos mare
Spre largul răsărit
Bătrînul soare scade
Nu mai admiră flori
Renunță și adoarme
În perne moi de nori
Câmpia vestezită
E tristă și săracă
Nu are flori în salbe
Și gâze pentru joacă
Cu undele în tremur
Un loc în vale geme
Avuse mari coșmaruri
Și slab fiind se teme
E tristă armonie
În lumea fermecată
Iar vântul lin adie
În noaptea întunecată
Din bolta cea albastră
Cad stele mii și mii
E frig ,e jale mare
În plopii străvezii
Cad picături de apă
Din cerul cenușiu
În larg adie vântul
Pe câmpul auriu
În câmpul galben
Cu aur poleit
Se aud tractoare
Recolta adunând
Prin câmp pornesc tractoare
Cu plugul la arat
Combine mii și sute
Lucrează nencetat
Natura pare moartă
E trist ,fără suflare
În codrii fără viață
O lume nouă moare
Atât cât prinzi cu ochii
E plin de farmec vrajă
Căci toamna e regină
Și vântul rece strajă!Toamna de aur
