Cand l-am cunoscut pe
Vlad, anul trecut, pe
banca de langa lac, am
putut observa ca nu e
un baiat obisnuit.
Avea la el o carte scris
de Kafka si citea tacut,
ridicandu-si din cand
in cand privirea timida
spre mine sau spre
ratele de pe luciul
lacului. Era un baiat
destul de inalt, solid
pentru varsta lui si cu
niste ochi de un
albastru nemaintalnit.
A intrat in vorba cu
mine si, desi a inceput
nu prea a spus mai
nimic, in timp mi-a
vorbit despre ideile lui
despre viata, despre
natura si despre
univers. Se facuse deja
seara, tin minte ca era
o zi destul de
friguroasa de Joi, un
inceput de
Septembrie. L-am
intrebat de ce ii place
sa citeasca si m-a
intrebat de ce imi
place sa respir. Atunci
am inteles ca pentru
el, lectura era ca
respiratul, ceva fara de
care n-ar putea sa
traiasca. I-am zambit
si l-am lasat sa-mi
vorbeasca despre
cartea pe care o tinea
in mana,
Metamorfoza, despre
un barbat care s-a
transformat intr-o
insecta. N-am mai
tinut legatura cu el,
dar pot spune ca dupa
intalnirea cu el din
acea seara de
Septembrie, am
descoperit ce frumos
este cititul si cat de
pustie ar fi viata fara
el.
