Stilul blagian este unul deosebit, care îndeamnă la reflecţie, la origini şi la divinitate. Strofa citată îl înfăţişează pe Adam, "întâiul om", în "cuibul veşniciei", metaforă ce arată locul în care se presupune că Dumnezeu a creat primii oameni, un loc al eternităţii, al binelui şi al frumosului. Metafora "îl chinuiau lumina, zarea şi norii" arată mediul liniştit, lipsit de orice grijă, unde numai lumina şi norii puteau reprezenta o grijă pentru "pribeag". Imaginea auditivă "nu ştia să plângă" ilustrează faptul că nu exista niciun motiv de tristeţe la originile lumii, şi astfel "omul cel dintâi" nu cunoştea acţiunea de-a plânge. Această strofă introduce cititorul în mediul edenic, oferindu-i sentimentul de fragilitate, de delicateţe, de perfecţiune.
Îmi cer scuze dacă interpretarea mea este greşită, dar nu am găsit niciun comentariu care să mă sprijine în aflarea unui răspuns corect. Te pup şi mult succes!
