La poalele muntelui, care atinge cu creștetul înaltul cerului, se întinde satul bunicilor. Cele câteva case ale sale sunt inundate în întregime de o mare de alb. În peisajul rece, fără nicio urmă de culoare, satul pare mai mic decât de obicei. Aici, iarna este cu adevărat iarnă, încă de la prima zăpadă și până la ultima. Peste casele bătrâne din sat, care de care mai vechi, unele de-o vârstă cu timpul, se lasă o noapte adâncă. Nu a mai nins de câteva zile, dar zăpada de săptămânile trecute încă îmbracă fiecare colțișor de natură. Ulițele satului înguste în mod normal, s-au transformat în niște poteci albe, bătătorite inegal. Gardurile caselor sunt troienite și se aseamănă cu niște ziduri de cetăți. La ora asta, când soarele a plecat departe, spre zări mai calde, doar liniștea și răceala iernii mai au curajul să bântuie pe ulițele satului. Gerul aspru, care face să scrâșnească șindrilele caselor, face atmosfera de afară de nerespirat. Nici câinii, altfel agitați, nu se mai aud. S-au îngrămădit în culcușuri ferite de ger. La fel au procedat și orătăniile din bătătură.
Nici oamenii nu sunt departe de acest comportament. S-au refugiat în casele bine încălzite și așteaptă, probabil, să treacă iarna. Hornurile caselor scot un fum gros ca locomotivele pe cărbune, care colindau odinioară aceste plaiuri. Sobele din case, umplute cu bușteni groși, gem sub furia focului. Căldura resimțită la gura sobei este singura alinare a oamenilor în această vreme de restriște.La geamul casei bunicilor, iarna a desenat flori de gheață. Printre petalele lor strălucitoare se zăresc vârfurile munților acoperite cu argintul jucăuș al zăpezii. Sub razele palide ale lunii, se zăresc brazii semeți cocoșați de greutatea stratului de zăpadă. Dacă până și brazii cei mai puternici par asupriți de năpasta albă, nu e de mirare că și eu mă simt mic și stingher în oceanul de zăpadă.Aceasta este cea mai grea iarnă pe care am trăit-o până acum. Sau poate că gerul năprasnic mă face să o simt mult mai neprietenoasă decât e. Poate mâine, odată cu răsăritul soarelui și cu lumina ce se va scălda în albul nesfârșit, voi privi și eu iarna cu mai multa bunăvoință.
