Gânduri de toamnă
Sfârâie viaţa lângă mine, dar toamna cu-ale sale mreje-i atât de
ispititoare încât magia pulbere revarsă peste ea.
Şi încep a trece prin culorile toamnei în paşi jucăuşi sau
solemni întocmai ca şi clipa ce-o simt. Văd cu aceiaşi ochi ca şi ieri, dar azi
trăirea mi-e alta ...
Toamna ... fericirea pasului nevinovat. Toamna ... fericirea pasului
regăsit în omul de lângă tine. Toamna ... fericirea fiecăruia aşezată-n pas de
viaţă.
Şi azi inima tresare când văd care pline cu bostani ... ce
frumoase felinare devin şi joacă multă, zbenguită-n foşnet de frunze şi
copii.
Văd dealurile pline cu pictori anonimi ce dau culoare şi splendoare,
uimire, chiar şi lor, de zămislirea întrupată din vârful bidinelei aruncată.
Şi trec copii, şi oameni mari râzând, sunt uliţele pline cu de toate:
parfum de struguri şi gutui, de fâşâiala fasolei azvârlite şi-a
păpuşoiului scăpat din carele-ncărcate.
Şi aripi mari şi tinere se-ndrept spre alte zări senine, ducând cu ele ruga
tututor de tihnă şi iubire, de drum întors în amplu zbor.
Uşor se lasă ploaia toamnei cu gând în ochiul meu de azi. Sunt fericită şi
uimită de tot ce lasă ea de ani. Şi bogăţie, şi splendoare, şi lacrimă în
zâmbet, şi pas în sfârâit de viaţă ce n-are timp să piară că toamna, şi e măreaţă ... şi
ieri, şi azi.
