Se spune ca Dochia ar fi fost fiica regelui dac Decebal, de care s-a îndragostit Traian, cuceritorul Daciei. Urmarita fiind de trupele lui Traian, aceasta se ascunde pe muntele sacru, Ceahlau, împreuna cu oile. Este ajutata de Maica Domnului, care o transforma împreuna cu turma sa într-un complex de stânci.
O alta varianta povesteste despre Baba Dochia care a avut un fiu, pe numele sau Dragobete care s-a casatorit împotriva dorintei ei. Pentru a-si necaji nora, într-o zi rece de iarna, i-a dat acesteia un ghem de lâna neagra si a trimis-o la râu sa-l spele, spunându-i sa nu se întoarca pâna când lâna nu devine alba. Fata a încercat sa spele lâna, dar chiar daca degetele sale au început sa sângereze, culoarea lânii ramânea tot neagra. De disperare, pentru ca nu se putea întoarce acasa la sotul iubit, a început sa plânga. Impresionat de durerea fetei, Domnul Iisus Cristos i-a aparut în cale si i-a dat o floare rosie, spunându-i sa spele lana cu ea.
Multumindu-i, fata a pus floarea în apa, a spalat lâna si a constatat cu uimire ca lâna s-a albit. Fericita ca a reusit sa duca la bun sfârsit aceasta sarcina grea, si-a îndreptat pasii spre casa, dar nu a fost primita bine, soacra sa, din contra, auzind povestea fetei aceasta a acuzat-o ca Martisor (asa îi spunea fata, deoarece nu-l recunoscuse pe Iisus) era iubitul ei. Dupa aceasta întâmplare, Dochia a pornit împreuna cu turma sa spre munte, fiind convinsa ca primavara venise deja, altfel de unde ar fi putut Martisor sa aiba floarea? Pe parcursul calatoriei sale, si-a scos, rând pe rând, cele doisprezece cojoace pe care le purta, pâna a ramas fara nici unul. Dar vremea s-a schimbat. Pe cât de frumos fusese la începutul zilei, pe atât de urât se facuse acum. Ningea si totul începuse sa înghete. Dochia a înghetat împreuna cu oile sale, transformându-se, conform legendei, în stana de piatra. Rocile se pot observa si astazi pe muntele Ceahlau si sunt o marturie vie a acestui mit romanesc.
