– Ar fi fost tocmai bună de nevastă pentru băiatul meu, s-a gândit broasca şi a luat coaja de alună în care dormea Degeţica şi a sărit cu ea în grădină, pe geamul cel spart.
Pe la marginea pădurii curgea un râu mare şi lat; malul râului era mlăştinos şi mâlos; aici locuia broasca cu fecioru-su. Brr!, urât mai era şi acesta şi semăna leit cu mamă-sa. "Cuac-cuac-cuac!" Asta-i tot ce-a putut el să spună când a văzut pe fetiţa cea drăgălaşă în coaja ei de alună.