Din prima zi de când l-am cunoscut,l-am plăcut pe Andrei.Stătea in prima banca de la fereastra si când nu era atent la tabla sau la profesorii se uita printre ghivecele cu violete sau muscate.
Era un băiat subțirel si minion de statură ,avea parul negru si ochii patrunzatori.Nu putea nimeni să-i privească ochii aceia sinceri și clari.Cuvântul ii era cuvânt și fapta ,faptă. Era silitor la școală si harnic în gospodărie ,își merită cu prisosință coroniță de la sfârșitul anului scolar.
Tare mi-as dorii sa- l mai revăd.Au trecut vreo șase ani de când eu m-am întors la părinții mei in oras,dar gândul îmi mai zboară la Andrei,colegul meu cel enigmatic.
