Dragă Radu, te rog să ne spui care au fost cărţile ce ţi-au marcat copilăria.
- Presupui că mi-am petrecut copilăria citind, Ciprian, şi îţi mulţumesc pentru compliment.
Cît despre opţiunile în sine, sînt atît de banale, încît n-am convingerea că merită pomenite. Dar
dacă tot m-ai întrebat, hai să facem un inventar scurt. În primul rînd, am înghiţit multă literatură
de aventuri şi n-am vibrat deloc la poezii, nici măcar la "Zdreanţă". Am citit Dumas din scoarţă în
scoarţă, Karl May pe sărite, Jules Verne din cînd în cînd. Idealul meu livresc de atunci era un
Athos cu muşchii lui Tarzan şi cu pletele lui Winnetou... Lumea spune că între timp am evoluat, dar
cu măsură. O lectură rituală a fost "La Medeleni", de care m-am desprins anevoie şi căreia îi simt
şi acum parfumul în nări. Tare aş vrea să am timp s-o reiau acum, la 44 de ani, şi s-o parcurg cu
alţi ochi, dar îmi e cu neputinţă. A, era să comit o nedreptate. Copil fiind, am făcut o pasiune
pentru colecţia "Poveşti nemuritoare", pe care nu ştiu dacă ai prins-o, precum şi pentru două
volume de basme africane pe care nu mă sfiesc să le consider determinante pentru sănătatea
mintală a oricărui cititor. Conţin comori de înţelepciune, au limpezimea cleştarului şi sînt ambalate
seducător. Au existat şi cărţi care m-au întristat pe termen lung, cum ar fi "Cuore" sau "Singur pe
lume", pe care le-am citit din pură obligaţie. Sînt o fire veselă, derapajele lacrimale mă
stingheresc.
- Eşti unul dintre traducătorii noştri de marcă... Ce influenţă are traducerea asupra ta, ca
scriitor?
- ...Scriitorul care sînt nu ar trebui să ştie că există un traducător cu acelaşi nume. Ei bine,
traducerea e un soi de gimnastică frazeologică. Transpunînd scriitori cît mai variaţi în româneşte,
dobîndeşti o flexibilitate necesară. În ce mă priveşte, mă consider norocos pentru că am tradus
cîteva zeci de cărţi înainte de-a mă încumeta să o scriu pe prima. Rezumă răspunsul la prima întrebare a interviului, în limita de 75-80 de cuvinte. Ajutor